Cum şi când comunicăm diagnosticul copilului?

În psihologie şi mai ales în psihologia pediatrică ,îngrijirea pacienţilor cu  boli incurabile, depinde într-o măsură considerabilă de calitatea comunicării între medic,asistent medical, psiholog,părinte şi pacient.În cele mai multe situaţii se întampină  dificultaţi în relaţiile cu copiii, precum neascultarea, încăpătânarea, lipsa de comunicare între copil şi părinţi, timiditatea, răsfăţul, agresivitatea, sensibilitatea accentuată, nervozitatea, agitaţia continuă.Acestea se amplifică cu precădere în momentul critic al anunţului diagnosticului indiferent de natura lui şi poate deveni o sursă de suferinţă a pacientului. Instabilitatea psihologică a părinţilor,gradul variabil de dezvoltare emoţională şi intelectuală a copilului,particularităţile individuale de reacţie la stres,fac ca decizia referitoare la când ,cum şi cât trebuie spus unui copil care sufera de o boala incurabilă să fie extrem de problematică. Este important ca parinţii să înteleagă: de ce este bine pentru copil să-şi cunoască diagnosticul,când este cel mai bine să i se vorbească,ce trebuie să spunem copilului despre diagnostic,dacă el este pregatit să afle adevarul sau cum îl putem ajuta să meargă mai departe după ce a aflat adevaratul diagnostic. Diagnosticul nu este ca o etichetă, de cele mai multe ori copii nu realizeaza in special cei mici, ei simt durerea fizica, trauma instalându- se la varste mai mari. Copiii se simt mult mai uşurati când cred că fiecare are de îndeplinit un rol în această viaţă.

Un mediu sănătos în familie creează un viitor sănătos pentru copil .Copii ne luminează şi de accea noi trebuie  să îi ocrotim.

 

“Emoţie şi cogniţie în procesările psihotraumatizante. Posibilităţi de intervenţie în tulburarea de stress posttraumatic”

Teoriile cognitive ale tulburărilor de anxietate postulează existenţa unui bias atenţional la stimulii din mediu asociaţi cu ameninţarea şi care subliniază reacţia exagerată de frică.

Modelele cognitive sugerează că această denaturare (bias-ul) întăreşte perceperea stimulilor înspăimântători, ceea ce poate induce o stimulare crescută, simptome psihice şi fizice de anxietate şi îngrijorare excesivă la subiecţii cu tulburări anxioase.

Un nivel înalt de anxietate după un eveniment traumatic poate duce la depersonalizare. Studiile sugerează că, în mod specific PTSD, pare a fi caracterizată de o abilitate scăzută de a desfăşura o sarcină cognitivă în prezenţa stimulilor traumatizanţi în cazul subiecţilor/pacienţilor suferind de traumă. Relaţia dintre stimulii afectogeni negativi care distrag atenţia şi afectarea funcţiilor cognitive pare a fi mediată de anxietatea indusă de stimulii afectogeni negativi (distractori).

În cadrul workshop-ului va fi evaluat rolul CISD (Critical Incident Stress Debriefing) cu ajutorul exerciţiilor practice. Vor fi analizate în acelaşi mod şi alte metode de intervenţie în PTSD.

 

Intervenţie ecosistemică după traumatisme colective : reconstrucţie psihică şi a legăturilor sociale

În miezul lucrurilor – aplicaţii ale constelaţiei intenţiei

Acesta este un workshop experiential.

Teoriile prezentate in seminar necesita o metoda buna pentru a se completa reciproc. Constelatia intentiei este tocmai o metoda pe care o vom vedea in lucrul cu trauma de simbioza si cu complicatiile simbiozei, in vederea vindecarii lor. Va presupune o prezentare a metodei si o demonstratie, daca va fi posibil.

ISTT si Fundatia „Bucuria Ajutorului” organizeaza

Cursul formativ „Evaluarea si asistarea psihologica in ingrijirile paliative”

La doua luni de la lansarea in premiera in Romania a Curriculei de consiliere psihologica in ingrijiri paliative, avem bucuria sa va anuntam ca incepe primul curs de formare in aceasta specializare.

Echipa noastra