Program public larg

CONFERINTA "FII BINE CU TINE, DE ACUM!" - PROGRAM

4 OCTOMBRIE 2015

 

Programul Conferintei  "Fii Bine cu Tine, de Acum!" - duminica, 4 octombrie 2015

9:00-10:00

Primirea si inregistarea participantilor

 
10:00-10:15Deschiderea Conferintei - Conf. dr. Diana Vasile 

10:15-11:15

Prelegere 1

Lector: Psih. MA Diana Luana Frazzei

Ce nu ne doboară ne face mai puternici? 3 lectii de rezilienta invatate de la pacienti

 

11:15-11:30

Pauza

 

11:30-12:30

Prelegere 2

Lector: Psih. MA Diana Gavajuc

Esecul din oglinda de ieri....

 

12:30-12:45

Pauza

 

12:45-13:45

Prelegere 3

Lectori: Conf. dr. Catalin Nedelcea si Lector dr. Iulia Ciorbea

Divortul - o experienta (potential?) traumatica...

 

13:45

De vorba cu Diana Vasile pentru raspunsurile, solutiile si posibilitatile din jurul intrebarii Cum de oamenilor mici si mari le este uneori dificil sa fie bine cu ei?

 

 

Inchiderea Conferintei

 

 

Pentru orice informatii referitoare la Conferinta va rugam scrieti-ne la This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

 

Inscrie-te aici pentru Sectiunea Rosie

Tarife

Taxa de inscriere

31.08 -20.09 2015

21.09-02.10 2015

80 de LEI

100 de LEI

 

CONTUL PENTRU PLATA TAXELOR DE PARTICIPARE LA CiNPT 2015, "Fii Bine cu Tine, de Acum!" ESTE:

ASOCIATIA “INSTITUTUL PENTRU STUDIUL SI TRATAMENTUL TRAUMEI”, 

Sediul: Mun. Bucuresti, Strada Turbinei nr. 35, sector 2, 

inregistrata in Registrul Asociatiilor si Fundatilor sub nr. 118 / 04.07.2013

CIF: 32035864

IBAN: RO05BTRLRONCRT0265034801 (RON)

BANCA TRANSILVANIA, Agentia Dorobanti

 

Inscrie-te aici pentru Sectiunea Rosie

 

Termeni si Conditii de Participare

Va rugam sa completați toate campurile obligatorii (marcate cu *) din formularul online de inscriere.

Cont pentru plata taxei de participare Conferinta "Fii Bine cu Tine, de Acum!", CiNPT 2015 - Sectiunea Rosie

ASOCIATIA “INSTITUTUL PENTRU STUDIUL SI TRATAMENTUL TRAUMEI
Sediul: Mun. Bucuresti, Strada Turbinei nr. 35, sector 2,
Inregistrata in Registrul Asociatiilor si Fundatilor sub nr. 118/04.07.2013
CIF: 32035864
IBAN: RO05BTRLRONCRT0265034801 (RON)
BANCA TRANSILVANIA, Agentia Dorobanti

Pentru validare, formularul de inscriere online trebuie sa fie insotit de documentul de plata.

Participantii vor fi inscrisi in ordinea trimiterii formularului de inscriere si achitarea taxei de participare.
In cazul neparticiparii, taxa de inscriere la conferinta NU este rambursabila.
Pentru informatii suplimentare contactati-ne la telefon: 0735.226.936 - D-na Constantina Bajan

De vorba cu lectorii

De vorba, pe larg, cu specialistii Institutului pentru Studiul si Tratamentul Traumei ce te vor insoti pe 4 octombrie, la Fii Bine cu Tine, de Acum!

 

Diana Vasile, presedinta ISTT

 

1. Conferinta Fii bine cu tine! ajunsa la editia a treia. De unde a plecat aceasta initiativa si ce urmareste ISTT prin aceste evenimente?

Conferinta Fii bine cu tine! isi propune sa aduca noi raze de lumina in vietile oamenilor care cauta raspunsuri si solutii la intrebari despre succes si esec, la dificultati si invatare, la relatii si complicatiile lor. Este vorba de a aduce cunostintele de psihologie in viata de zi cu zi si a le pune la lucru in beneficiul nostru. Fiecare dintre noi trece prin experiente dificile si nu avem mereu claritatea si posibilitatea de a gasi calea cea mai potrivita de traversare a acestora. Iar cand cei dragi noua, partenerii, copiii, prietenii sunt si ei implicati, atunci dificultatea este cu atat mai mare.

Initiativa a plecat de la preocuparile si bucuria mea si a echipei Institutului de a contribui intr-un mod deschis, relaxant, direct la informarea publicului adult despre ce ofera stiinta psihologiei pentru cresterea calitatii vietii si, mai ales, a bucuriei de viata.

2. Editiile anterioare au vizat cuplul, familia, copiii. Cui se adreseaza aceasta editie?

Aceasta editie se adreseaza fiecarui adult care isi propune o imbunatatire in propria viata si in contributia pe care o are in vietile celor din jur. Deci, evident, si partenerilor, si parintilor, si viitorilor parinti, celor preocupati de invatare si transformare a experientelor dificile in oportunitati de crestere si evolutie personala.

3. Cat e de important sa fim bine cu noi si care sunt, pentru noi si pentru cei din jurul nostru, consecintele acestei stari de bine sau, de cele mai multe ori, a starii de ne-bine?

Starea de bine este o stare fireasca, naturala a psihicului uman. Nu trebuie confundata cu starea de relaxare sau de ignorare a aspectelor negative sau neplacute ale realitatii, asa cum unele persoane cred. Starea de bine este o stare de sanatate psihica, de reglare a mecanismelor de functionare corporala si psihica. Si cred ca toata lumea isi doreste sa fie sanatoasa. Aceasta stare de bine ne ajuta sa gasim strategii si solutii potrivite pentru noi si cei din jur la situatiile cu care ne confruntam, sa producem un plus in viata noastra, sa limitam pierderile in momentele grele si sa ne pastram sanatatea fizica si psihica. Ne ajuta sa simtim fericire in momentele semnificative. Cand nu suntem in aceasta stare, evident ca producem perturbari si in viata noastra si a celor din jurul nostru, pe cand o persoana aflata in echilibru psihologic, care se simte bine in pielea ei si are energie buna aduce bucurie, placere, confort, stare de bine si in ceilalti.

4. Cum ii putem sprijini pe copiii nostri sa fie bine cu ei? Cateva recomandari...

Prima conditie este ca noi adultii sa fim bine cu noi si sa putem stabili relatii snatoase, echilibrate cu copiii nostri. E important ca orice parinte sa fie constient ca un copil invata din ceea ce traieste, din ceea ce simte in relatia cu parintele si nu din ceea ce i se spune sau i se cumpara. Si abia apoi din ceea ce simte la gradinita, scoala sau in relatie cu bunicii, prietenii sau alte persoane.

Apoi, cred ca este necesar sa cream comunitati care sa promoveze starea de bine, pentru ca parintii au nevoie de relatii bune, de sprijin reciproc, cu atat mai mult in momente dificile, grele. Intr-o comunitate care are ca principal scop starea de bine este mai usor sa se dezvolte relatii si alte tipuri de sisteme sau institutii care sa stimuleze echilibrul psihic si potentialul natural de invatare si dezvoltare existent in fiecare copil, in fiecare persoana.

5. Cat este de importanta starea de bine din copilarie pentru starea de bine de la varsta matura?

Starea de bine in copilarie este foarte importanta, deoarece in aceasta perioada se dezvolta mecanismele de auto-reglare fiziologica, emotionala, de gandire si de comportament. Pentru ca ele sa se dezvolte sanatos si sa nu genereze perturbari, este nevoie ca parintii si ceilalti oameni importanti din jurul copilului sa genereze copilului trairi constante ale de securitate, stabilitate, caldura, calm pentru ca el sa isi poata regasi starea de bine atunci cand il supara ceva din propria lui experienta si sa se poata bucura linistit atunci cand experientele lui persoanle sunt de placere si entuziasm. De aceea, adultul e bine sa se descurce pe cont propriu cu propriile stari de suparare, durere, furie etc., pentru a nu il supraincarca pe copil cu emotii si experiente care nu ii sunt proprii si pentru a fi un model de reglare cu starile dificile si neplacute.

6. Exista vreun moment cand devine prea tarziu sa ne mai cautam starea de bine?

Da, atunci cand suntem in coma sau deja morti. Pana atunci, mai avem sanse, chiar daca aceste scad o data cu inaintarea in varsta si cu pierderile inevitabile ale perioadei senectutii. De aceea exista proverbul - demonstrat de stiinta - ”Cat traieste, omul invata!”

7. In concluzie, de ce sa participam la "Fii bine cu tine, de acum!"?

Pentru ca vom sta de vorba despre raspunsurile, solutiile si posibilitatile din jurul intrebarii Cum de oamenilor mici si mari le este uneori dificil sa fie bine cu ei?

Pentru ca invatam lucruri noi, punem stiinta intr-o forma utila in viata noastra pentru ca ne vom stimula starea de bine intr-o forma diferita de cele obisnuite, pentru ca si aceasta editie, ca cele anterioare, va fi una benefica pentru intelegerea mai buna a propriei persoane si a celor dragi, pentru ca prezenta si contributia fiecaruia aduce soliditate si coerenta unei comunitati din ce in ce mai largi care promoveaza din prima clipa de viata in burta mamei, pana la ultima, starea de bine.

 

Diana Gavajuc despre Esecul din oglinda de ieri....

 

1. Cum ti-ai ales aceasta tema, de ce te-ai oprit asupra ei?

Am ales tema eșecului pentru că, la fel ca și tema fericirii, face parte din viața fiecărui om. Indiferent dacă ne propunem sau nu să căutăm răspunsul potrivit, trăim fericirea și insuccesul. Prin prizma profesiei de psihoterapeut, consider că starea de bine este fundamental legată de înțelegerea ambelor concepte, iar practica a demonstrat că de foarte multe ori putem observa dependența directă între ele.

2. Suntem programati pentru succes sau pentru esec?

Dacă ne referim la introiecțiile și modele de viață preluate de la părinți și mediu în care am crescut, atunci da, în mare măsură putem fi programați pentru succes sau eșec. O altă întrebare ar putea fi: putem să reușim în ceva fără ca să greșim? Aici avem răspunsul din înțelepciunea veche:”cine nu face nimic, nu greșește!”Această a doua pespectivă ne dă speranța că eșcurile, la fel ca succesul, au rol de ghidare, în consecință contează cine stă la cârmă. 

3. Ce face diferenta? De ce unora pare ca le iese totul, iar altora le merge totul pe dos?

Cand ne uităm în oglinda și tot ce vedem este dezămăgirea din suflet sau o persoană mai mult sau mai puțin semnificativă oferă o evaluare negativă, suprapuse cu unele evenimente nefericite din viata, atunci scade stima de sine, se dezvoltă  divesre mecanisme de apărare a psihicului pentru a face față situației. Nu de putine ori persoana ajunge sa traiască emoții puternice de devalorizare și se privește pe sine, in ansamblu, ca pe un eșec.  Sau din contra, am urmat un scenariu de succes, dar o singură ratare ne răstoarnă percepția pozitivă asupra propriei persoane și afectează toate paliere de funcționare. Ambele cazuri, vorbesc despre o abordare greșită a situației de eșec. Neputand integra nereușitele noastre, ratăm propria dezvoltare și viața poate trece pe lângă noi.   

4. Dupa cum spuneai, suntem oameni si suntem vulnerabili. Care este legatura dintre vulnerabilitate si esec?

Vulnerabilitatea se referă la sensibilitatea noastră în privința părților slabe, criticabile din noi. Se știe că la cimitirul din Stratford-on-Avon este îngropat trupul lui Shakespeare la 6 m sub pământ în loc de 2 m ca să descurajeze exhumarea lui vreodată.  Atat de adânc ne ascundem cateodată eșecurile noastre sau ceea ce percepem ca o ratare, blocati în atitudine de teamă, neajutorare și rușine.

5. Putem trece de la esec la reusita pe termen lung, ne putem „reprograma”? Cum putem face sa nu mai fim vulnerabili?

Reprogramarea începe cu recunoașterea stării de fapt. Eu asemăn adâncimea întunericului din inimă cu o peșteră săpată cu lacrimile sufletului și constructiile mentale distorsionate. Vestea buna este că putem ieși din această zonă obscură, putem face față vulnerabilitătilor noastre. E necesar să învățăm pas cu pas curajul de a deschide inima, să adoptăm o atitudine constructivă susținută de o speranță planificată.  

6. Cum ne descoperim resursele si cum putem incepe sa avem incredere in ele, cum le accesam?

De cele mai multe ori, este un proces care nu se produce în salturi sporadice și de la sine, ci prin investire continuă în propria dezvoltare. Cum spuneam, primul pas este să scoatem la suprafață ceea ce ne ține blocați în atitudinea pasivă, deterministă. O dată cu eliberarea minții și inimii de teamă și rușine, facem loc pentru dezvoltarea capacității creative. Astfel, declanșăm un proces sănătos de autodescoperire care se dezvoltă prin acțiune. De exemplu, un mod dovedit eficient de a învăța curajul și de a împuternici procesul de creștere este să te pui la dispoziția altora, să ajuți pe cineva. E o cale funcțională și nobilă de a accesa resursele, pe care poate nici nu bănuiai că le ai, și de a le pune în practică.    

7. Pentru aceia dintre noi care suntem parinti, ce putem face pentru copiii nostri ca sa aiba o viata plina de reusite? Si cum ii putem ajuta sa treaca mai usor peste esecuri si dezamagiri?

Este o întrebare cu un răspuns complex. Reducând la esență, aș spune că pe la varsta de 4-5 ani copilul devine conștient nu doar de propria reflexie fizică în oglindă, dar și de modul în care el este văzut de alții. El se vede prin ochii celorlalți, în primul rând prin ochii mamei și ai tatălui. Acest lucru poate face ca acesta să experimenteze încredere în sine sau jenă și rușine. E demonstrat deja la nivel neuropshihofiziologic  cât de mult contează ce ai auzit și simțit în primii ani din viață, ca de exemplu “ești greșeala naturii, vei ajunge un gunoi!” sau “ești  cel mai scump copil din lume și ce fericire că sunt mama ta!”. Sarcina nobilă a unui părinte este să descopere abilitățile copilului său, să dezvolte trăsăturile pozitive și să diminueze prin dragoste și disciplină cele negative. În acelaș timp, este evidentă importanța modelelor din familie în situații de reușite și de eșec. Ar fi de folos să ne întrebăm dacă în fața unei ratări modul în care gândesc, mă comport și îmi exprim trăirile este acela pe care doresc să-l transmit copilului meu sau, din contra, tocmai i-am predat o lecție despre cum ”teoria e bună, dar practica ne omoară”.         

8. Sunt multe carti despre cum sa... Ce vor afla cei care vin la Fii Bine cu Tine?

Cu prelegerea ”Eșecul din oglinda de ieri..”  imi propun sa conștientizăm într-un mod practic importanța lucrului cu sine pentru a putea depăși eventualele neajunsuri, greșeli sau eșecuri. Propun să învățăm din studii, întâmplări hazlii sau dramatice câteva reguli esențiale de la oameni care au avut toate premizele sa se considere ratati dar au ales un alt scenariu.

 

Diana Frazzei - Ce nu ne doboară ne face mai puternici?

 

1. Cum ti-ai ales aceasta tema?

Ca psihoterapeuta am privilegiul sa lucrez cu persoane care au suferit traume si uneori cazurile lor sunt foarte grave si viata lor e foarte afectata. Insa vad in ei o putere extraordinara, pe care ma intreb daca as putea sa o am chiar eu insami in situatii similare. Sa traiesti e uneori un act de curaj. Sa ceri ajutor e un act de curaj. Mi-ar placea sa invat si eu cat si pe altii cum sa ajungem mai usor la aceasta putere din noi.

2. Nicio experienta nu este traita la fel de catre doua persoane. Putem invata de la altcineva? Nu exista riscul sa „cadem” si mai mult vazand ca unii trec cu mai mare usurinta peste experiente neplacute decat noi?

Cu aceste doua intrebari ai descris foarte bine ceea ce vedem in terapie: persoana care a trecut prin situatia adversa are suferinte si mai mari dupa ce se compara cu altii, sau cu ceea ce crede ca ar trebui sa fie "normalul". Ca oameni, suntem fiinte ciudate: suntem si asemanatori si diferiti. Pe "dinauntru" suntem croiti unic, folosind cam aceleasi 'materiale'. In "afara" insa proiectam mai mult din ceea ce este asemanator cu altii: avem conduite si reguli nescrise de a reactiona in anumite feluri pe care le consideram acceptabile. Asta ne ajuta sa ne intelegem, insa nu face intotdeauna cinste alcatuirii interioare.

In ciuda faptului ca intuim ca fiecare dintre noi este diferit si va avea alta reactie la aceeasi situatie, totusi avem asteptarea de la noi insine sa ne descurcam bine aproape mereu. Insa viata ne ia prin surprindere si ne da provocari care ne depasesc. Si apar suferinte in plus, cum ar fi: "nu mai sunt ca inainte",  ne pierdem increderea in noi insine "nu o sa ma mai descurc niciodata", sau "mai bine nu mai ies din casa decat sa mi se intample iarasi ceva..". Ca terapeuti putem ajuta persoana sa se cunoasca mai bine in sensul de a intelege de ce anumite lucruri il afecteaza pe el in mod special in acele feluri. Si putem lucra impreuna sa foloseasca aceasta intelegere pentru a reactiona diferit in viitor, de a deveni mai puternic. Lectiile care ne vin din experienta altora, cum sunt cele pe care am ales sa le impartasim la Conferinta FBCT, sunt bune pentru oricare dintre noi pentru ca vorbim despre schimbari de atitudine, moduri noi de a privi realitatea, care sa ne faca mai puternici in acelasi timp onorandu-ne propriile limite si vulnerabilitati.

3. Pentru aceia care sunt parinti, cum ne protejam copilul de astfel de evenimente? Putem face asta? Si care ar fi pasii de urmat in cazul in care copilul este totusi expus unei situatii cu potential traumatic, de exemplu, separarea sau divortul parintilor?

Probabil ca majoritatea "nu"-urilor pe care le spunem si le auzim spuse catre copii reflecta dorinta de a-i proteja de toate relele. Descoperim in realitate ca e o misiune imposibila. De fapt, ne intereseaza sa avem un copil protejat, puternic, care faca fata greutatilor. Copiii sa se protejeze singuri, sa isi poarte de grija, sa fie responsabili si descurcareti. De aceea, sfaturile si lectiile noastre pentru copii ar trebui sa aiba scopurile acestea clare. In loc sa ne gandim cum sa ii protejam sa ne intrebam cum ii ajutam sa invete sa ia decizii bune singuri, cum sa evalueze daca ceva e periculos sau nu, si cum sa faca fata dupa ce s-a intamplat ceva neplacut.

4. In egala masura, luand niste situatii concrete, parintele isi poate pierde locul de munca sau, la randul lui, unul dintre parinti. Ce se intampla cu copilul atunci cand parintele trece printr-o astfel de perioada de intensa tulburare emotionala? De ce anume ar trebui sa tinem cont spre binele copilului?

In momente de criza pentru familie, adultii trebuie sa tina cont (cel putin) de nevoia de afectiune si de nevoia de siguranta a copilului. Sa le aratam ca ii iubim. E posibil  ca unii copii sa se invinovateasca pentru starile proaste ale parintilor. De aceea e important sa inteleaga ca, de exemplu, mami e suparata acum, dar nu e suparata pe  el si il iubeste foarte tare.  E firesc sa avem sentimente negative in situatii nefaste. de aceea e sanatos sa aratam aceasta copiilor, nu sa 'punem sub pres' si sa ne prefacem fericiti. E o lectie buna sa aratam copiilor ca putem fi suparati, dar sa le aratam si cum sa gestioneze aceste sentimente. Adica sa le recunoasca si sa le numeasca- de exemplu sa invete sa recunoasca faptul ca e trist, nu sa loveasca si sa devina agresiv. Totodata, sa avem grija sa nu confundam copiii cu confidentii nostri. Este important sa le explicam la nivelul lor cum sta situatia, cum simtim, dar in linii mari. Astfel ii ajutam sa inteleaga ce se intampla si aceasta contribuie la faptul de a se simti in siguranta.

Nu uitati ca sunt copii. Nu le dati roluri de adult ("acum tu ai ramas barbatul in casa"), nu ii faceti responsabili pentru ingrijirea altor minori sau a adultilor suferinzi. Cautati ajutor de la alti adulti, si acceptati ca in perioade de criza se cer masuri speciale. Pentru copii este important sa primeasca atentie, sa fie cineva iubitor si cald in preajma, sa isi poata continua joaca si activitatile care le plac.

Explicati copiilor, pe intelesul lor, ce se va schimba pe termen scurt si mediu in viata lor. Nu va lansati in predictii pe termen lung, mai ales daca sunteti intr-o situatie emotionala delicata. Ideal este sa putem pastra rutinele si structura programului copilului in linii mari. Insa orice schimbare e mai putin traumatizanta daca stie despre ea dinainte, daca este pregatit si intelege ce se asteapta de la el in termeni concreti ("Saptamana viitoare vei locui la bunica. Te duce buni la gradinita, tot ea te si ia, mancati impreuna la pranz, apoi va jucati in parc si dormi la ea").

 

Iulia Ciorbea si Catalin Nedelcea - Divorțul, o experiență (potențial?) traumatică...

 

1.  Cum v-ati ales aceasta tema, de ce v-ati oprit asupra ei?

Pentru că amândoi am avut experiența divorțului...Familia este, cu siguranță, cuibul emoțional (și nu numai) în care fiecare persoană se formează ca om. Fiecare dintre noi aparținem unei familii si suntem legați prin firele invizibile dar foarte puternice ale atașamentului (iubirii) și loialității de părinții, frații, bunicii noștri. Când adulții cuplului marital iau decizia divorțului, această decizie afectează și influențează pe toți membrii familiei, iar consecințele emoționale, relaționale, comportamentale nu pot fi întotdeauna anticipate. Divorțul, din punct de vedere psihologic, depășește semnificația divorțului juridic. Divorțul devine o experiență lungă, profund subiectivă, care dezechilibrează sistemul familial si pe fiecare membru în parte. Divorțul începe cu suferință, furie, confuzie pentru toți cei implicați, dar poate să nu se termine la fel. Divorțul este o decizie si o experiență la fel de serioasă ca și căsătoria. Am ales această temă având în gând în primul rând impactul pe care această experiență o poate avea asupra copiilor unor cupluri ce divorțează, dar și asupra fiecărui partener. Este datoria noastră profesională de a informa și a ridica nivelul de conștientizare a celor doritori asupra acestei experiențe umane ce poate avea efecte psihologice negative pe termen lung asupra celor implicați.

2.  Divortul lasa, de cele mai multe ori, urme adanci in sufletul partenerilor sau macar in al unuia dintre acestia...

 Divorțul rănește partenerii în mod egal dar diferit. Pe scurt, cel care decide divorțul, va trebui să trăiască cu sentimentul de vinovăție de a fi distrus familia; cel care ”este părăsit” se simte rănit și încrederea în sine este puternic tulburată. Sigur, consecințele sunt mai multe și afectează niveluri diferite ale ființei. Să le menționăm doar pe cele emoționale: tristețe, disperare, lipsa de speranță, furie, confuzie, frică, singurătate. Esența existenței umane este relația de atașament, de iubire iar aceasta se creează prin conexiune emoțională. Așa se naște familia, așa se nasc copiii și această esență este zdruncinată în timpul divorțului. Divorțul este resimțit ca o moarte atât de părinți cât și de copiii.

3. In egala masura, divortul nu se intampla peste noapte... cand incepe practic ruptura si de ce unii nu o pot vedea?

Niciodată divorțul nu apare peste noapte... doar poate părea așa uneori. Divorțul este de regulă consecința multor ani de suferință. Această suferință nu este întotdeauna exprimată deschis sau nu întotdeauna partenerii sunt deschiși în a vedea și accepta suferința celuilalt. Semnele vor exista întotdeauna la ambii parteneri, chiar dacă unul o poate exprima mai vehement și altul, nu. Iar la un moment dat, apare ruptura, adică unul dintre parteneri renunță la a mai aștepta ceva de la celălalt sau pur și simplu simte că nu mai poate trăi în acea relație. Ruptura conexiunii emoționale dintre parteneri poate apărea din multiple motive – este o experiență strict personală de cuplu, dar este puternic legată de așteptările, promisiunile și speranțele pe care cei doi și le-au făcut la începutul iubirii lor.

4. Ce inseamna semnul de intrebare din titlul prelegerii voastre, ce vreti sa spuneti?

Orice experiență interioară are potențialul de a fi traumatică dacă depășește resursele persoanei de a-i face față. Statistic vorbind, divorțul s-a dovedit a fi o traumă psihică – o rană, o leziune a sufletului ce duce la suferință și boală. Pe de altă parte, la fel ca și în caul altor experiențe traumatice, divorțul poate determina creșterea personală. Semnul de întrebare din titlu este o manifestare a încrederii noastre în potențialul resurselor oamenilor de a schimba polaritatea experiențelor pe care le trăiesc și astfel, a transforma suferința într-o rampă de lansare către alt mod de a fi și de a trăi.

5. Putem intr-adevar transforma divortul intr-o experienta sanatoasa?

Numai dacă vrem... Da, sigur că putem în măsura în care acest lucru contează suficient de mult, în măsura în care ne implicăm în acest proces conștient și asumat.

6. Cum facem acest lucru pentru copiii nostri? Cum ii protejam de suferinta emotionala inerenta unei astfel de experinte?

Nu îi putem proteja de suferință... copiii suferă oricum. Ceea ce putem face este să menținem această suferință în limite care să nu le rănească (traumatizeze) sufletul pe termen lung. A-i ajuta să treacă prin divorț înseamnă, pe scurt: a le permite să se exprime, a le modela înțelegerea situației, a le permite accesul și exprimarea iubirii pentru celălalt părinte. Dacă părinții divorțează, nu înseamnă că copiii trebuie să-și piardă vreun părinte. Cuplul marital divorțează, NU cuplul parental – o distincție fină dar extrem de importantă în timpul și după divorț.

7.  Ce ar fi de preferat sa faca sau sa nu faca parintii aflati intr-o astfel de situatie? Putem pastra semnul de intrebare pe care l-ati pus cuvantului potetial si atunci cand vorbim de copii?

Ce pot face părinții? Răspunsul simplu ar fi să-i iubească pe copiii și să se lase iubiți de copiii. Ce nu ar trebui să facă părinții? Răspunsul simplu ar fi să nu folosească copiii drept armă de răzbunare sau de negociere în timpul divorțului. Da, din punctul nostru de vedere semnul de înrebare rămâne, un divorț sănătos poate fi mai în regulă decât o relație bolnavă.

8.  Sunt multe carti despre cum sa... Ce vor afla cei care vin la Fii Bine cu Tine?

Da, sunt multe cărți bune despre ”cum să”.... oamenii nu vor afla nimic nou din aceste cărți, altfel nici n-am putea vorbi de Fii Bine cu Tine. Ceea ce dorim să le oferim este experiența de a fi împreună, fiecare cu propriile experiențe. Va fi o oră împreună pentru a explora această experiență puternică ce poate afecta persoana pe termen lung. Suntem bucuroși dacă prin acesta putem crește conștiența și înțelegerea participanților asupra unor trăiri ce însoțesc perioada divorțului sau dacă putem facilita o privire interogativă asupra acțiunilor ce pot menține partenerii și copiii implicați într-un divorț în sănătate și echilibru psihologic.  

 

Diana Frazzei

Diana L. Frazzei - FBCT 2015

Prezentare Lector: Diana Luana Frazzei este membra fondatoare si vicepresedinta a ISTT. Diana este psihoterapeuta si psiholog clinician in practica privata si in colaborari cu institutii de sanatate din strainatate si din Romania. Diana este profund recunoscatoare pacientilor impreuna cu care invata constant pasi catre o viata sanatoasa si cu sens.

Titlu Prezentare:
“Ce nu ne doboara ne face mai puternici? 3 lectii de rezilienta invatate de la pacienti”.

Rezumat:
Toti am auzit ca “ceea ce nu ma omoara ma face mai puternic”. Uneori am primit si confirmarea: dupa ce am depasit anumite obstacole in viata, ne-am simtit mai rezistenti, mai puternici. Insa am observat si opusul: ca putem ramane cu sensibilitati legate de intamplari nefaste, ca unii dintre noi nu isi mai revin si ca altii se schimba fundamental.
Suntem cu toti la fel de traumatizati sau reactionam diferit? Cum ne putem ridica dupa ce ne simtim doborati? Putem sa ne protejam si sa nu fim raniti sufleteste? Cei care au trecut cu succes prin situatii adverse sunt cei mai in masura sa raspunda acestor intrebari. De la acestia am cules 3 “lectii” care pot inspira practici sanatoase pentru a ne creste rezistenta la stres si a scadea riscul de trauma psihica.

 

Diana Gavajuc

PREZENTAREA LECTORULUI: Diana Gavajuc, psiholog, MA, psihoterapeut la Clinica PREMED, membru ISTT (alte studii: Economist, MA in marketing).
In cei 41 de ani am invatat ca haosul starnit de stres si conditii obiective de viata lasa loc echilibrului intern daca gasesti ancorele proprii si inveti sa le folosesti. Eu ma ancorez in Dumnezeu si in relatia cu sotul si cei 3 copii ai nostri. In cariera profesionala am avut oportunitatea de a-mi testa rezistenta, aptitudinile si convingerile lucrand 10 ani in lumea marketing-ului marilor companii. Pasiunea pentru cercetare m-a condus in drumul devenirii mele spre domeniul psihologiei, astfel incat de 8 ani invat si transmit mai departe conditia si bucuria vindecarii. Practic cu entuziasm dialogul in co-creatie, descoperind potentialul de schimbare a fiecarei persoane (inclusiv al meu) in cabinetul de psihoterapie.

PREZENTAREA TEMEI: Esecul din oglinda de ieri...
Te scoli dimineata si te uiti in oglinda. Ce vezi acolo? Experienta si cercetarile spun ca mai mult decat chipul tau. Poate te surprinde monologul interior centrat pe trairi negative sau negarea lor. Se pare ca toti avem cel putin o usa a sufletului cu placuta ”Accesul interzis!”. Ce este dincolo? Poate o pestera a esecului de ieri bantuita de frica, neajutorare, rusine.
Poate azi te afli in fata unor oportunitati unice, dar nu poti sa decizi sa investesti cu incredere ceea ce observi in oglinda. S-ar putea ca obiectivul tau pentru ACUM sa fie doar supravietuirea. Dar am aflat ca ”daca vrei sa umbli pe apa, trebuie sa cobori din barca”. Barca ofera siguranta obisnuintei, dar nu ne lasa sa zburam, nici sa alergam, nici macar sa umblam pe uscat. Care este barca ta? Pestera ascunsa din sufletul tau iti va spune. Studiile vor confirma.
Suntem oameni si suntem vulnerabili. Dar daca vrei sa treci dincolo de zona interzisa a inimii, te invit la o meditatie despre cum sa stai fata-n-fata cu vulnerabilitatea ta si sa descoperi resursele ca sa fii bine cu ce reflecta oglinda ta, incepand chiar de ACUM!

 

Iulia Ciorbea si Catalin Nedelcea

PREZENTAREA LECTORULUI: Catalin Nedelcea, doctor in psihologie si psihoterapeut formator, are o experienta de peste 17 ani in psihoterapia individuala si de grup.

Formarea sa de baza este umanist-experientiala, la care se adauga analiza reichiana, programarea neuro-lingvistica si perspectiva sistemica transgenerationala asupra familiei.
In prezent, Catalin este conferentiar universitar si prodecan al Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti.

PREZENTAREA LECTORULUI: Iulia Ciorbea, doctor in psihologie si psihoterapeut specialist cu o experienta de 12 ani in psihoterapia individuala si de grup, are formari in psihoterapie experientiala, hipnoza clinica ericksoniana, psihodrama, programare neuro-lingvistica precum si constelatii familiale.
In prezent, Iulia este lector universitar la Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea Ovidius, Constanta.
Catalin si Iulia au o istorie de peste 12 ani ca echipa terapeutica in lucrul cu grupurile terapeutice si de dezvoltare personala. Au sustinut impreuna multiple workshopuri la diferite manifestari stiintifice si pentru diferite companii. Abordarea lor este umanista si se centreaza pe experienta si procesele interne ale clientilor/participantilor.
PREZENTAREA TEMEI: Divortul - o experienta (potential?) traumatica.....

Workshop-ul isi propune sa-ti arate de ce experienta divortului este o trauma, sa te ajute sa identifici si sa intelegi semnele acesteia, eventual sa incepi sa te gandesti ce ai putea face pentru un "divort sanatos".