Echipa noastra

Maria Macarenco

Maria Magdalena Macarenco

Coordonatoarea Departamentului pentru Asistarea Psihologică a Militarilor şi Familiilor acestora
Psiholog clinician principal, psiholog militar principal supervizor, psihoterapeut EMDR
Facilitator Metoda Propozitiei Intenţiei

Mi-am început activitatea de psiholog militar şi clinician în anul 2002. De atunci am participat la două misiuni în teatrul de operaţii din Irak, unde am oferit asistenţă psihologică militarilor expuşi la traume de război (ca victime primare şi secundare) şi am fost implicată în intervenţii de criză după incidente traumatice. Mi-am dat seama că impactul traumatic al războiului şi violenţei provoacă răni atât de adânci de care trebuie să avem grijă cu atenţie deosebită, resurse şi metode.
Din anul 2009 am o practică privată în domeniul clinic şi m-am specializat în psihotraumă şi terapia traumei psihologice cu specialişti străini (prof. dr. Brenda Wiederhold, prof. Franz Ruppert, prof. Richard Mitchell, s.a.). Am înţeles, de-a lungul activităţii mele, că psihoterapia verbală nu este suficientă în lucrul cu trauma şi mai ales în tratamentul traumelor multiple. Pentru a putea depăşi această limită a psihoterapiei clasice, am urmat programul de pregătire în teoria şi practica EMDR, una dintre cele mai eficiente şi mai rapide metode folosite în tratamentul amintirilor traumatice, şi de asemenea Trainingul Avansat de Psihotraumatologie Multigeneratională cu prof. Franz Ruppert, pentru a putea utiliza în practică metoda Propoziţiei Intenţiei. Întâlnirea cu prof. Ruppert a fost decisivă pentru schimbarea viziunii mele asupra psihicului uman şi a traumei psihologice.