Echipa noastra

Diana Gavajuc

Psiholog, Master în Psihologie Clinică și Intervenție psihologică (USH, București). Consilier și psihoterapeut sub supervizare, formare în cadrul Asociației de Terapii Scurte Colaborative Orientate pe Soluții și Resurse și în cadrul Asociației de Psihoterapie Integrativă din România. Un vechi proverb chinezesc spune: viaţa este ca un ecou, ceea ce oferi vine înapoi. Am oferit mintea, corpul şi sufletul propriului meu destin, investind cu pasiune în ceea ce cred că este cu adevărat importnat și mă împlinește. La cei 39 de ani sunt mămică a trei copii și mă oglindesc în familia mea care-mi oferă sprijinul necesar creșterii. Nu m-au ocolit nici situații dificile care au provocat capacitatea mea de răspuns. Am aflat că “dacă vrei să mergi pe ape, trebuie să cobori din barcă”. Am învăţat să “cobor” în inima mea în căutarea coerenţei cardiace, şi acolo să comunic cu Dumnezeu. Cineva a spus că “cine s-a reparat se poate raporta la lume diferit”. Nu ştiu dacă m-am reparat total după multe ore de dezvoltare personală și meditații, dar știu că haosul stârnit de stres şi condiţii obiective de viaţă lasă loc echilibrului intern dacă găsești ancorele proprii și înveți să le folosești. 14 ani din viață am dedicat studierii și aplicării principiilor de marketing (am terminat ASE în 1997, București), oferindu-mi oportunitatea de a cunoaște lumea marilor companii și de a-mi testa rezistența, aptitudinile și convingerile. Ultimii aproape 7 ani am învățat și pun în practică dialogul în co-creație, descoperind și conținând lumea fiecărei persoane care vine în cabinet. Ambele perspective profesionale m-au convins că orice gând sau acțiune întotdeauna au un scop care determină direcţia, canalizează energia şi resursele interne. Iar în spatele acelui scop se află una sau mai multe nevoi, conștientizate sau nu, dar care se cer a fi satisfăcute. Parafrazând un apologet creștin aș spune că la capătul posibilităților umane (de aș împlini nevoile), este locul întâlnirii cu Dumnezeu. Cred că există minuni și astăzi, dar am convingerea că cel mai des Dumnezeu se folosește de oameni pentru a „întâlni” o persoană, pentru a o susține în drumul său a devenirii, adesea foarte greu, în căutarea sau regăsirea de sine și a ceea ce crede că merită să prețuiască și să dezvolte. Pe parcursul vieții am întâlnit oameni care, fiind un răspuns la căutări, au susținut și întărit procesul devenirii mele ca om și specialist. La rândul meu, cu mintea pregătită, cu inima deschisă și cu empatia alimentată din experiența de viață întâlnesc oameni în procesul dificil al transformării. Toți fluturii au fost cândva omizi. Metaformoza nu se poate grăbi și este unică pentru fiecare. Dar, oricât de dur ar fi coconul, cred și am văzut puterea motivației de a trăi…altfel.