Relatia de cuplu - o provocare

Atunci când vorbim despre relația de cuplu, gândul nostru se îndreaptă spre iubire, convinși fiind că ea este suficientă pentru a asigura reușita unei astfel de relații.
Realitatea ne arată că, deși iubirea este esențială pentru cei doi parteneri ai cuplului, nu este și suficientă. Încrederea, responsabilitatea, angajamentul, sunt doar câteva dintre ingredientele absolut necesare unei relații autentice și deschise, bazate pe loialitate și respect.
Ce face ca o relație aparent reușită să devină plină de resentimente , uneori conflictuală , în care cei doi parteneri confuzi ajung să se rănească reciproc?
Orice relație de cuplu trece de la starea de îndragostire, în care cei doi parteneri trăiesc o dragoste fuzională, la faza în care cei doi parteneri încep să se vadă diferit, și să aibă propriile nevoi , dorințe și așteptari. De multe ori, această trecere este resimțită dureros de către protagoniștii iubirii, ba chiar mai mult, poate reprezenta o adevărată capcană pentru cei doi, care pot ajunge să creadă că este sfârșitul relației lor. Dar, odată depășită această perioadă pentru cei doi parteneri ai cuplului,începe adevărata relație în care pe lângă iubire este nevoie și de foarte multă muncă pentru a o întreține. O relație sănătoasă va crește, va înflori , vor apărea schimbări pozitive dar posibil și ,unele negative. Într-o căsnicie sau într-o relație de lungă durată, foarte subtil , neînțelegerile își pot face simțită prezența. De la mici discuții legate de responsabilitățile fiecăruia în cuplu până la reproșuri și nemulțumiri exprimate mai mult sau mai puțin explicit, partenerii pot experimenta o gamă largă de interacțiuni negative , care nerezolvate, în timp, pot săpa adânc la temelia relației lor.
Ce se află de fapt în spatele acestor neînțelegeri?


Motivul pentru care ele pot apărea este reprezentat de așteptările latente ale celor doi parteneri. Atât bărbatul cât și femeia intră în relație cu o serie de expectații legate de partener, de familie , de modul în care se va dezvolta acea relație. Cele mai frecvente așteptări sunt cele legate de rolurile de soț-soție și cele de mamă-tată, din multitudinea de roluri pe care le îndeplinește o persoană. Ele se formează cu mult timp înainte, din copilăria fiecăruia , fiind rezultate ale experiențelor familiale. Sunt situații în care persoanele copiază modul în care părinții lor s-au comportat în cuplu, dar există și numeroase cazuri în care acestea adoptă un comportament opus modelului parental. Astfel, experiențele din copilăria partenerilor își pun amprenta asupra modului în care sunt privite diversele roluri. Din păcate, foarte frecvent, aceste așteptări nu sunt exprimate explicit în cuplu ci sunt considerate ca fiind adevăruri universale. Am întâlnit multe persoane care considerau că partenerii lor ar trebui să știe ceea ce ele doresc, sau să știe ce responsabilități au în familie, fără ca anterior să fi vorbit despre acele subiecte. Un astfel de mod de gândire aduce după sine apariția unor convingeri, care de cele mai multe ori sunt inflexibile și nu pot fi negociate ceea ce pare total nerezonabil persoanei căreia i se impun. Încet dar sigur, resentimentele se infiltrează între cei doi, fiecare partener considerând că oferă în relație mai mult decât primește. Și ca urmare a frustrării acumulate și a rănii apărute, tendința este de a proiecta trăsături negative asupra celuilalt , ignorându-le pe cele pozitive, ceea ce inevitabil, va duce la creșterea ostilității și escaladarea conflictului. În plus, în cuplurile disfuncționale, diferențele de perspectivă ale celor doi parteneri devin și mai polarizate , astfel încât aceștia ajung să –și reproșeze modul diferit în care percep realitatea, mergând până la conflicte care în timp măresc prăpastia dintre ce doi.
Ce pot face partenerii de cuplu pentru rezolvarea conflictelor?
• Un prim pas în schimbare, este să-și propună să modifice modul de interacțiune cu partenerul. Această transformare nu se petrece cu ușurință, și nici de pe-o zi pe alta, ci presupune un travaliu de dezvoltare a abilităților de comunicare. Acestea se referă la ascultarea atentă și empatică a opiniilor celuilalt și de asemenea, exprimarea explicită a dorințelor și nevoilor personale.
• Un al doilea pas în schimbare, este reprezentat de învățarea de către cei doi parteneri să colaboreze în luarea deciziilor și în rezolvarea problemelor apărute. Ei pot deprinde strategii de negociere constructivă a problemelor legate de relația de cuplu, în loc să escaladeze conflictele și să alimenteze sentimentele ostile.
• Și poate cel mai important pas, este ca partenerii să înțeleagă că au perspective diferite asupra vieții și că pot conviețui în armonie doar dacă acceptă și opiniile celuilalt, privindu-și partenerul realist ca pe o ființă unică și specială.

Andra Bolohan, psihoterapeut ISTT