Asistare psihologică pentru cadrele medicale care lucrează cu bolnavi aflaţi în stadii terminale

Institutul pentru Studiul şi Tratamentul Traumei (ISTT) oferă, în prima jumatate a anului 2016, asistare psihologică cadrelor medicale care lucrează cu bolnavi aflaţi în stadii terminale.

Doi dintre psihoterapeuţii din cadrul ISTT, Luxiţa Băra şi Florentina Nicolescu, susţin un curs de comunicare a veştilor proaste pentru asistentele medicale şi medicii din Centrul de îngrijiri paliative Sfântul Nectarie din Bucureşti.

Cadrele medicale care lucrează cu persoane adulte aflate în faze terminale a unor boli incurabile primesc informaţii despre atitudinea corespunzătoare de empatie, de susţinere a pacienţilor.

Mai mult, cursul vizează şi prezentarea stadiilor psihologice prin care trece un pacient de la aflarea veştii privind boala sa şi până la acceptarea acesteia.

Proiectul-pilot este programat să se încheie la sfarşitul lunii iunie 2016.