Terapia familiei

Terapia familiei - Virginia Satir

O recenzie de Adriana Gionea

 

Cartea Virginiei Satir e menita sa vina in ajutorul parintilor care intalnesc obstacole, suferinte si traume in viata de familie, alaturi de copiii lor.

Aparent, lucrarea Virginiei Satir, un psiholog bun si dintre cele mai apreciate psihoterapeute, se adreseaza unor viitori specialisti. Totusi, adevaratii beneficiari ai lecturii sunt parintii. Experienta Virginiei Satir si informatiile oferite in Terapia familiei ii va ajuta pe acestia sa-si clarifice asteptarile pe care le pot avea de la un proces terapeutic. Cat mai multi parinti isi manifesta interesul privind activitatea unui psihoterapeut si eficienta lui. Sunt avizi de informatii privind ajutorul oferit de acesta, inainte sa descopere ca rolul sau este de a insoti familia in calatoria de redescoperire a coeziunii si a sigurantei. Adevaratul ajutor vine chiar din interiorul familiei!

Din pacate, multi parinti au gasit informatii gresite, transformate in mituri legate de activitatea si rolul psihoterapeutului. Este el un salvator? Iti poate “repara” copilul cu probleme, transformadu-si cabinetul intr-un service pentru cei mici si neastamparati, pusi pe sotii in timpul orelor? Poate “ghici” starile pe care parintele vrea sa le ascunda? Cat va dura pana cand totul va fi ca-n vremurile bune, in familie? Virginia Satir le ofera mai ales parintilor acele informatii corecte, prin care pot intelege mai bine cum pot deveni ei cel mai bun aliat al terapeutului.

 

Nu psihoterapeutul are puterea de a rezolva problemele din familie, ci fiecare membru al familiei, indiferent de varsta sau experienta de viata. Ce poate face psihoterapeutul, mai exact? Considerand ideile Virginiei Satir un reper pretios, m-am gandit sa expun cateva beneficii din relatia parinti – psihoterapeut:

  • Crearea unui spatiu unde fiecare membru al familiei se poate considera securizat cand isi expune dificultatile, nemultumirile; in cabinetul psihoterapeutului stie ca poate avea parte de confidentialitate;
  • Asigurarea ca nimeni nu va fi criticat si invinovatit;
  • Fiecare membru al familiei va fi ghidat de psihoterapeut in recuperarea rolului si a locului pierdut in tabloul familiei;
  • Un membru al familiei, care este plasat intr-un rol artificial, intretinut prin beneficiul exclusiv al celorlalti, va invata cum sa iasa din acest rol si cum sa renunte la comportamentul dezirabil, dar nu sanatos pentru dezvoltarea sa. De multe ori, um membru al familiei poate dezvolta un simptom sau comportament deranjant pentru ceilalti tocmai pentru a evita conflictele (de exemplu, un copil va fi mentinut in rolul de « rebel », « agitat » intr-un mod inconstient pentru a distrage atentia parintilor de la problemele sau traumele intregului sistem familial). Psihoterapuetul este cel care le va arata cum problema poate fi rezolvata prin adoptarea unor schimbari privind intreaga familie, nu doar un singur membru al ei;
  • Psihoterapeutul va sustine resursele si initiativele fiecarui membru in procesul de vindecare a ranilor familiale, a traumei;
  • Prezenta psihoterapeutului va ajuta la diminuarea neputintei si vinovatiei parintilor in raport cu problema ce implica suferinta emotionala in sistemul familial;
  • Fiecare membru al familiei va fi ajutat sa-si exprime trairile si gandurile in raport cu aparitia dificultatilor.

Cartea Virginiei Satir a fost structurata in cinci parti. In prima parte vei gasi cateva informatii legate de teoria dinamicii familiale, reflectand experienta terapeutica si cercetarile acesteia. Sunt analizate: legatura dintre nivelul stimei de sine si alegerea partenerului, neintelegerile din relatia de cuplu si influenta lor asupra dinamicii familiale, factorii de stres, dezamagirea maritala si consecintele asupra dezvoltarii unui copil, modalitati de a imbunatati stima de sine la copil si triunghiul familial.

In partea a doua, comunicarea este componenta analizata. Canalele, transmiterea mesajelor si impactul emotional sunt intregrate intr-un proces complex de schimbare a unor comportamente disfunctionale, repetitive.

A treia parte ofera informatii esentiale despre structura si functionarea procesului terapeutic. Sunt prezentate conceptele-cheie si tehnicile validate de-a lungul unei indelungate experiente in cadrul psihoterapiei.

Multi parinti care s-au gandit sa apeleze la un psihoterapeut au incercat sa ghiceasca la ce se gandeste el cand ii vede pasind in cabinet. Virginia Satir le va oferi niste raspunsuri incurajatoare, punand accentul pe resursele parintilor si pe rolul acestora in procesul terapeutic, nicidecum pe defectele pe care ei si le atribuie cand pierd controlul in cadrul familiei. Psihoterapeutul considera dificultatile aparute ca fiind o parte a  dezvoltarii fiecarui membru, dar si a intregii familii. Problemele fac parte din normalitatea dezvoltarii umane, deoarece vin sa reactiveze niste resurse ascunse pana atunci.

Ultima parte reprezinta o reflectie asupra eficientei unei terapii de familie in cazuri de risc (delincventa juvenila, de exemplu).

Iata cateva descoperiri ale Virginiei Satir:

  • O persoana avand o stima de sine scazuta va astepta un partener care sa-i compenseze lipsa resurselor. Inainte de a se gandi ce-i poate oferi unui partener, va astepta, in cele mai multe cazuri, sa primeasca atentie si afectiune din partea lui. Acest partener va trebui sa aiba toate calitatile pe care persoana cu stima de sine scazuta nu le poate vedea la ea insasi.
  • Persoana care ajunge la un nivel scazut al stimei de sine are tendinta de a indeplini toate cerintele formulate de celalalt, fiindu-i teama ca l-ar putea dezamagi. Rareori isi va exprima nemultumirile intr-un mod constructiv, incercand sa caute solutii impreuna cu partenerul sau.
  • Sistemul familial este locul unde copilul invata cum sa se comporte, cum sa-si exprime gandurile si emotiile.
  • Daca partenerii sunt dezamagiti unul de celalalt si refuza o discutie deschisa privind motivele din spatele acestei dezamagiri, influentele exterioare risca sa dezechilibreze sistemul familial. Parintii pot reactiona intr-o maniera distorsionata la evenimentele din viata copilului, la asa-zisele greseli facute de acesta si la comportamentul mai “rebel” din adolescenta. Opiniile, sfaturile si mesajele acestora vor duce la o confuzie, resimtita mai puternic de copil. Vor fi tentati sa-si exprime opiniile contradictorii de fata cu adolescentul/copilul criticat, tocmai pentru a da glas, indirect, reprosurilor ce nu pot fi exprimate in cuplu;
  • Problemele aparute intr-o familie pot leza stima de sine a fiecarui membru, iar evenimentele din lumea exterioara pot fi percepute gresit doar pentru a creste/mentine, intr-un mod artificial, nivelul stimei de sine. Familia va privi evenimentele din jur intr-un mod care sa nu o lezeze, incercand sa evite rusinea, durerea si opiniile diferite.
  • Parintii care nu isi rezolva dificultatile din viata de cuplu au tendinta de a-si tranforma copiii in mesageri pentru a evita comunicarea directa cu partenerul.
  • Inainte de a-l putea ghida pe un “copil-problema” in traversarea unor dificultati si suferinte emotionale, psihoterapeutul trebuie sa descopere beneficiile pe care le poate avea familia daca intrega atentie va fi concentrata asupra comportamentului de risc al copilului. Deseori, parintii care vor sa ignore probleme ivite in cuplul marital vor intretine, inconstient, comportamentul copilului tocmai pentru a nu iesi la iveala dificultatile acestora. De exemplu, il critica, dar il vor incuraja ori de cate ori va castiga disputa cu alt copil, desi apeleaza la gesturi prin care isi poate rani adversarul. Apare si mesajul derutant: Fii cuminte, dar mai bine il puneai la puct pe copilul care ti-a luat jucaria!
  • In cazul in care un comportament agresiv este observat si de psihoterapeut, iar parintii il ignora sau ii saboteaza demersurile din timpul sedintei, acesta va incerca sa analizeze beneficiul (paradoxal) pe care il are intreg sistemul familial de pe urma comportamentului criticat des.
  • Un comportament deviant acceptat in spatiul familial este functional intr-un sistem familial disfunctional.
  • Psihoterapeutul va trata simptomul/comportamentul acelui copil/adolescent avand o imagine se ansamblu a intregului sistem familial. Alaturi de copil, vor intra in procesul terapeutic si parintii.
  • Problema aparuta intr-o familie este un musafir care se autoinvita pentru a o ajuta sa reintre in echilibru abia dupa constientizarea unor tensiuni mocnite. Cel care va exprima prin comportamentul sau dificultatile intregii familii a fost singurul capabil sa-i dea glas acestui musafir nepoftit, dar util.

Citind acesta carte, parintii vor avea o alta perspectiva asupra unui proces terapeutic. Este adevarat, unii parinti accepta greu (la inceput) rolul pe care il au in mentinerea unui comportament/simptom manifestat la copilul acestora si criticat de ceilalti (profesori, prieteni, vecini). Virginia Satir facea referire la un rol de care acesti parinti nu sunt constienti, de aceea ei nu trebuie sa ramana cu impresia ca sunt acuzati. Orice familie ascunde un amalgam de semnificatii si relatii complexe a caror descifrare cere multa analiza si, mai ales, confort emotional.