De ce toată familia este fericită când mama este fericită

Diana Lucia Vasile, psihoterapeut

Preşedinte ISTT

Toată lumea vrea să fie fericită şi să evite suferinţa, spunea Dalai Lama. Este adevărat pentru fiecare fiinţă în parte, fie ea copil sau adult. Este adevărat pentru mine şi pentru tine. Este motivul pentru care avem tendinţa naturală de a identifica şi căuta oamenii, grupurile, locurile care inspiră stare de bine, bunăstare. Această stare este simplă şi uşor de recunoscut. Plăcerea şi fericirea fac parte din stările emoţionale care sunt recunoscute pe chipul oricărui om. Nu contează ţara sau rasa din care faci parte, nu contează dacă eşti tânăr, copil sau vârstnic, nu contează gradul de educaţie: dacă îţi merge bine şi eşti fericit se vede şi oricine îşi dă seama de asta. Deci oricine! Adică, din nou, nu contează vârsta sau educaţia sau originea.

De ce?

Pentru că avem de la naştere, în dotarea noastră psihologică de bază, mecanismele de identificare a emoţiilor fundamentale şi de reglare în funcţie de aceste emoţii. Iar plăcerea şi starea de bine sunt emoţii fundamentale, alături de frică, furie, dezgust. Şi ce-i fericirea? Fericirea este o stare de bine intensă. Ea contribuie la creşterea noastră, la dezvoltarea noastră fizică şi psihică. Acesta este motivul pentru care natura ne-a dotat cu identificarea şi căutarea tuturor resurselor necesare ajungerii la starea de bine şi, deci, şi la fericire.

Acum probabil te gândeşti: de ce trebuie să fie mama fericită, adică într-o stare de bine (cât se poate de intensă, dar măcar să îi fie bine!) şi nu tatăl! De ce? Iar vorbim de discriminare? Iar totul se învârte în jurul femeii? După ce că “trebuie” să facă o mulţime de lucruri, mai “trebuie” să fie şi fericită!!

Iată răspunsul meu, după o mulţime de căutări personale şi profesionale. Sper să te ajute, chiar dacă poate, într-o primă fază poate nu o să te şi bucure!

După cum ştie toată lumea, mama este persoana în interiorul căreia apare şi se dezvoltă din prima clipă copilul. Astfel, buna creştere şi dezvoltare a oricărei fiinţe umane depinde de buna funcţionare a mamei. Dar buna funcţionare a mamei, depinde de mecanismele sale de reglare şi de resursele pe care le are pentru a se simţi bine, din punct de vedere fizic şi psihic (le separ doar pentru că îmi doresc să fie mai clar, nu pentru că fizicul şi psihicul ar fi cu adevărat separate!). Şi cum spuneam mai sus că fiecare dintre noi este dotat natural cu mecanisme de identificare a emoţiilor şi de reglare a funcţionării cu scopul unei dezvoltări optime, atunci cred că e destul de evident că şi copilul face acest lucru de la bun început. Încă de când se află în burtica mamei lui. Şi până când devine adult autonom (ceea ce sperăm să se întâmple!).

Cu alte cuvinte, copilul, pentru mai bine de vreo doi ani, se reglează fizic şi emoţional în funcţie de starea de bine a mamei. Dacă ea există. Dacă nu, adică dacă mamei nu îi este bine (adică simte frică sau furie sau dezgust mai des si mai repetat decât plăcere şi stare de bine), atunci copilul se va regla în funcţie de aceste emoţii. Iar reglajul său, deoarece depinde de mamă, va însemna adaptarea la emoţiile mamei. Şi asta va influenţa dezvoltarea sa emoţională şi tipurile de emoţii pe care le va manifesta şi folosi în relaţionare. Dacă este vorba de starea de bine, atunci şi copilul se va simţi bine şi va folosi starea de bine în relaţiile sale. Pentru că asta a exersat şi ştie. Restul, sunt doar emoţii care sunt trăite cu scopul de a ajunge la starea de bine (şi implicit, fericire). Dacă este vorba de celelalte stări emoţionale – adică frică, de exemplu – atunci starea de frică va fi trăită şi folosită în reglajul cu propria persoană şi cu ceilalţi. Îţi imaginezi, cred, deja, că şansa apariţiei conflictelor şi problemelor este foarte mare! În această situaţie, copilul, fie el băiat sau fată, se va simţi predominant speriat şi tensionat şi se va relaţiona cu cei care se potrivesc stării lui. Aşa va ajunge să aleagă prietenii şi partenerul de cuplu. Aşa îşi va creşte, mai departe, copiii.

De aceea, da, dacă mama este bine, este fericită, şi restul familiei este fericită. Căci copiii ei se vor regla în funcţie de ea şi vor avea astfel şansa să intre în relaţii şi să rămână în relaţii care generează stare de bine. Asta înseamnă că şi partenerul sau partenera copilului crescut de o mamă care se simte bine va fi o persoană care se simte bine. Şi vor avea copii care se simt bine! Şi uite asa, există o şansă ca finalul poveştilor copilăriei părinţilor de azi să fie adevărat: „Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi!

Sper, însă, să observaţi şi care este soluţia, mai ales dacă propria mamă nu a trăit constant şi fundamental într-o stare de bine: să ne cunoaştem, să ne explorăm mecanismele fundamentale şi cele de reglaj emoţional şi relaţional din profunzimile noastre psihice pentru a ajunge la starea de bine! Mai ales când experienţele pe care le-am traversat sau le traversăm ameninţă starea de bine şi generează stări de neputinţă, de durere, de frică. Şi asta indiferent dacă suntem bărbaţi sau femei, şi mai ales, dacă se poate, chiar dinainte de a avea proprii copii. Căci starea de bine este acolo şi ne aşteaptă, dincolo de cele mai mari blocaje şi dureri. Dar este necesar să alegem acest drum. „Fericirea nu este la capătul drumului, ea este chiar drumul”, afirma Andre Comte-Sponville. Este drumul către a fi bine cu tine! Şi astfel, şi copilul tău va fi bine cu el!

 

Acest articol poate fi citit si pe site-ul partenerilor nostri de la Itsy Bitsy

http://www.itsybitsy.ro/de-ce-toata-familia-este-fericita-cand-mama-este-fericita/